Elevă șantajată de un tânăr cunoscut pe o rețea de socializare. Acesta a primit peste 60 de euro și 2000 de lei

Elevă șantajată de un tânăr cunoscut pe o rețea de socializare. Acesta a primit peste 60 de euro și 2000 de lei
Publicat: 27/06/2013, 18:31
Actualizat: 29/03/2019, 22:59

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, joi, că o elevă de 18 ani din orașul Bălan a reclamat, la mijlocul lunii mai, că a fost șantajată în repetate rânduri de un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet.

„Totul a început în toamna anului 2012, odată cu înfiriparea unei relații între reclamantă și un necunoscut, pe o rețea de socializare”, a relatat Gheorghe Filip.

Potrivit acestuia, după ce i-a câștigat simpatia și încrederea, bărbatul a determinat-o pe fată să se fotografieze în ipostaze indecente, iar ulterior o amenința că va face publice fotografiile dacă nu îi va trimite diferite sume de bani sau nu îi va alimenta cartelele telefonice. Astfel, el obținut de la tânără 60 de euro și 2.000 de lei.

În urma unei anchete, polițiștii harghiteni au reușit să îl identifice pe suspect, fiind vorba de un tânăr de 24 de ani, din Pașcani, fără ocupație și fără antecedente penale.

Filip a spus că, miercuri dimineață, polițiștii au făcut o percheziție la locuința tânărului din Pașcani, acesta fiind dus apoi la Miercurea Ciuc.

Miercuri seară, el a fost arestat de Judecătoria Miercurea Ciuc, pentru șantaj.

Polițiștii continuă ancheta, pentru a proba întreaga activitate infracțională a bărbatului, suspecat de comiterea mai multor fapte similare de șantaj.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Luna Phobos a lui Marte nu este ceea ce pare, sugerează fotografii nepublicate până acum
×